+40 728 249 680 contact@itprenori.ro

HackITall

Aflat la cea de-a IV-a ediție, s-a desfășurat în weekend-ul 24-25 martie, având ca sponsor principal Avia. Evenimentul a reunit 21 de echipe participante din 73 de echipe înscrise. Proba de selecție a acestora a fost propusă de Avira și a avut ca scop prezentarea unei probleme a satului românesc și găsirea unei soluții pentru rezolvarea problemei printr-o aplicație mobile. Tema competiției, aflată în dimineața hackathon-ului, a fost realizarea unei aplicații Food Waste, care să vină ca soluție pentru această problemă socială. Concurenții au avut la dispoziție 24 de ore, timp în care au dezvoltat multe aplicații interesante, depășindu-și cu toții limitele. Scorul a fost strâns la final, dar cele mai bune 3 echipe au fost recompensate pentru ideile lor, cu premii în valoare de 2000€.

Studenții au oportunitatea de a lucra in echipă și de a ajunge în timp de 24 de ore de la o simplă idee la un proiect. Echipele vor fi formate de câte trei studenți de la facultăți de profil tehnic. Așa că ia cu tine încă doi prieteni și puneți-vă ambiția și cunoștințele din domeniul IT la încercare, participă acum!

La cea de-a doua ediție de hackathon, numărul echipelor înscrise a crescut la 55, iar 20 de echipe au fost selecționate pentru participarea de către sponsorul principal, Avira. Și de această dată, tot el a fost cel care a propus și tema hackathonu-ului – crearea unei aplicații care să folosească Amazon Polly – și a ales câștigătorii.

Prima ediție de HackITalll a fost un adevărat succes pentru echipa LSAC. Aceasta s-a bucurat de un număr mare de echipe înscrise: 30 la număr, dintre care doar 10 au fost selecționate pentru participare. Sponsorul principal a fost firma Avira, care a propus și tema hackathon-ului, concurenții având de creat o aplicație în folosul comunității. Așadar, timp de 24 de ore, studenții au încercat să dea tot ce au mai bun pentru a câștiga premiul I.

De la DevHacks nu vorlipsinicimomenteleîn care echipeleparticipante se pot distraalături de prieteni. La hackathonvorexista zone de Gaming pentrupasionații de joccuri, ochelari VR pentru a experimentaconceptul de Escape Room, darșidispozitiveinteligenteprecum Google Glasses, SmartwatchSamsung Gear S, iPad Mini 2, Beaconișimultealtele. În plus, echipelecâștigătoarevorputeaprimipremiiînbanisaugadgeturiînvaloare de 1000 de Euro!

În plus, una dintre misiunile DevHacks este de a susține comunitatea femeilor din domeniul tehnologiei, astfel că, pentru un impact și mai mare, la cea de-a treia ediție, va exista o categorie dedicată, Women in Technology.

La eveniment sunt așteptați programatori indiferent de limbajul pe care îlcunoscsau de nivelul de experiențăîndomeniul IT, individual saualături de o echipăpentru a dezvoltacelemaiingenioaseidei care să contribuie la îmbunătățirea realității sociale.

DevHacksvaavealocpe 27-28 octombrie, la DESCHIS Gastrobar și MATER. Mai multe detalii pot fi accesate pe www.devtalks.ro/bucharest/devhacks. De asemenea, Hipo.ro sponsorizează 100 de invitații gratuite, aplică aici și poți câștiga un bilet la hackathon: https://goo.gl/P4xska

Despre Catalyst Solutions

Catalyst Solutionseste o companie de consultanta in domeniulresurselorumane, specializata in dezvoltarea de solutii de recrutaresi employer branding.

Avand o experienta de 10 ani, Catalyst Solutions adaugavaloareclientilorsicandidatilor cu fiecaredintreproiectele sale: Angajatori de TOP (celmai mare targ de cariera din Romania organizatbianual in Bucuresti, Timisoara), www.Hipo.ro – singurul portal de carieradedicatexclusivcandidatilor cu studiisuperioare, Top Talents Romania (proiectceidentifica in fiecare an ceimaivalorosi 300 de tineriabsolventi la nivel national), Consulting Days (cuprinde o serie de conferinte dedicate celorinteresati de audit, taxe, contabilitate, legal si IT&C), GhidulAngajatorilor (publicatie de orientare in carieraadresatastudentilorsimasteranziilor din domeniul economic sitehnicdistribuita in celemaiimportantecentreuniversitare din tara), DevTalks(proiectulreuneste1000 de developeri&profesionisti IT pasionati de zonele web, online, cloud computing si big data)Targul Virtual pentruAbsolventisiAngajatori de TOP Virtual.